Jandarmii din Harghita au intervenit pentru alungarea unor urşi din Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc

Jandarmii din Harghita au intervenit pentru alungarea unor urşi din Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc
Foto: caracter ilustrativ/ Pixabay
Publicat: 12/05/2021, 11:49
Actualizat: 12/05/2021, 11:52

Trei apeluri au fost efectuate  la numărul de urgenţă 112, care semnalau prezenţa animalelor la marginea municipiilor Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc. Jandarmii din Harghita  au intervenit marţi şi miercuri dimineaţa pentru îndepărtarea unor urşi a căror prezenţă a fost semnalată.

Primul apel primit prin intermediul SNUAU 112, ieri, 11 mai, la ora 13:29,  anunța despre faptul că un urs și-a făcut apariția pe Aleea Ursului din cartierul Szécseny. Apelul a fost făcut de către un locatar din zonă. La fața locului a fost trimis de îndată un echipaj de jandarmerie din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, care a luat măsuri pentru îndepărtarea animalului sălbatic din zonă, înspre pădure.

Al doilea apel a fost făcut la ora 21:15, un alt bărbat semnala prezența unui urs în curtea proprie, situată în aceeași zonă în care un urs fusese observat în timpul zilei. I s-a recomandat de către colegul din dispecerat să rămână în casă până la sosirea patrulei de jandarmerie. Patrula din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil care a ajuns la scurt timp la fața locului, nu a mai găsit ursul la locul indicat și nici în imediata apropiere. Din cele relatate de către apelant a reieșit faptul că, ursul era în căutare de hrană.

Ultimul apel, primit tot din partea unui bărbat, la ora 05:12,  semnala prezența a doi urși în apropierea Băilor Szejke, la intrarea în municipiul Odorheiu Secuiesc.

În zonă a fost direcţionată o patrulă de ordine publică formată din jandarm şi poliţist, dar urşii nu au mai fost găsiţi, locul unde aceştia au fost zăriţi fiind în imediata apropiere a unei păduri.

În toate cele trei cazuri, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent și au fost anunțate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, cu care colaborăm, nefiind înregistrate alte evenimente.

Avertismentul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita

De asemenea, au fost transmise mesaje RO-ALERT de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, prin care oamenii erau avertizaţi asupra pericolului.

Jandarmii au făcut un apel la cetăţeni să înţeleagă că „menirea mesajelor RO-ALERT nu este acela de a-i face să vină într-un număr cât mai mare la locul unde este semnalată prezenţa urşilor, pentru că astfel îşi pot pune viaţa în pericol, dar şi îngreunează intervenţia instituţiilor abilitate să soluţioneze astfel de situaţii”, ci trebuie să se adăpostească şi să respecte recomandările mesajului.

Oamenilor li se mai recomandă ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O italiancă de 90 de ani deține 5 recorduri mondiale, 9 europene și 28 naționale...
×